Gioni Baboș - omul și personalitatea

   Motto:
,,Voi munţilor mândri, moşnegi cununaţi
Cu stelele bolţii albastre,
În leagănul vostru de codrii şi stânci
Dorm toate poveştile noastre.” ( Octavian Goga - ,,În munţi” )

   Născut la 9 februarie 1939, în Bucureşti, ,,Gioni” îşi va afla sfârşitul vieţii în ziua de 18 martie 1986 la Cabana Padina, din munţii Bucegi, unul din cele mai îndrăgite locuri ale sale. A absolvit Liceul ,,Spiru Haret” în anul 1956, dupa care îşi continuă studiile la Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii din Bucureşti pe care le termină în 1962. 

   Din acelaşi an, 1962, şi până în 1968 îşi desfăşoară activitatea, ca specialist, în cadrul ,,Institutului de Cercetări Geologice” din Bucureşti, înstitut ce avea mai multe şantiere pe tot cuprinsul ţării. Cea mai pregnantă amprentă a personalităţii sale, în această perioadă, se regăseşte în activitatea desfăşurată la şantierul din zona Aradului. După acest moment, întreaga competenţă profesională şi pasiune pentru munte, în urma solicitării, şi-o pune în slujba ,,tinerei” instituţii înfinţate în 1968, ,,Biroul de Turism pentru Tineret” – BTT-ul, cum a rămas în conştiinţa publică şi-n inimile multor generaţii. Bun organizator, bun cunoscător al psihologiei umane, un bun ,,comunicator” ( cum se spune mai nou şi elevat ), cu un spirit veşnic tânăr ( şi neliniştit ) ,,Gioni Baboş” a reuşit pe parcursul celor 18 ani de activitate dăruită turismului pentru tineret, să iniţieze, să organizeze şi să perfecţioneze o multitudine de metode şi acţiuni pentru atragerea tinerilor spre turism în general şi spre turismul montan în special, în pofida a ceea ce se considera că ar fi o forma de politizare a turismului şi îndoctrinare a tineretului, ţinând cont de timpuri şi regim. Începuturile au fost mai dificile, dar, prin perseverenţă, profesionalism şi fidelitate faţă de profesie şi pasiunile sale, faţă de prieteni şi colaboratori, cu sprijinul total şi necondiţionat al acestora, Gioni captează încrederea tuturor şi primeşte ,,mână liberă” , fără presiuni şi îngrădiri, în tot ceea ce gândeşte şi întreprinde în această activitate. Veşnic nemulţumit, permanent aspirând şi receptiv la nou, Gioni, alături de ceilalţi colegi şi colaboratori a reuşit să atragă în ,,mişcarea” turistică montană din cadrul sectorului ,,turism de tineret” nenumăraţi tineri, din cele mai diverse categorii socio-profesionale : elevi, muncitori, studenţi, specialişti, etc., si-n general pe toţi cei care ,,vibrau”, entuziaşti ( ,,blatişti” ), iubitori de munte, de natură, de turism .....toţi cei pe care, parafrazând pe renumitul scriitor şi ,,iubitor de viaţă”, Fănuş Neagu, erau cunoscuţi drept ...,,frumoşii nebuni ai marilor oraşe”. Toate prerogativele sale, şi dorinţa de perfecţiune au determinat ca multe din iniţiativele sale, ce şi-au demonstrat veridicitatea şi eficienţa, să rămână şi astăzi în panoplia acţiunilor tradiţionale şi specifice ale turismului de tineret, în special a celui montan, ceea ce adus la părerea unanimă de a fi considerat, postum, unul dintre PROMOTORII TURISMULUI PENTRU TINERET din România, alături de regretaţii Mihai Stănilescu ( 1942 – 2000 ), de la Agenţia BTT Bucuresti şi Alexandru Filip ( 1918 – 1996 ) - ,,Nea Sandu” de la C.U.B., mentori ai mai multor generaţii de Ghizi de Turism. Privind retrospectiv activitatea profesională şi suita de acţiuni organizate la nivel naţional se cuvine să amintim câteva dintre cele mai reprezentative:

• - 1968-1969 , organizarea primei Şcoli de Ghizi ai BTT-ului. 
• - Dec. 1968 – pima tabără de instruire a Şcolii de Ghizi la Cabana Pestera din Bucegi 
• - 1972-1974, se pun bazele înfiinţării primelor cluburi de turism pentru tineret, pe lângă Agenţiile BTT din toate judeţele României 
• - 1975 – se diversifică activitatea cluburilor de turism prin specializare : speo-turism, ciclo-turism, turism nautic, alpinism. - înfiinţează ,,Corpul de Îndrumare şi Control” al activităţii turistice pentru tineret; compus din ,,veterani” şi Ghizii cu o deosebită experienţă. - organizează primul program naţional D.O.T. ( Drumeţie şi Orientare Turistică ). - organizează prima ascensiune în munţii Pirini ( Bulgaria ) - prima instruire a Ghizilor pentru turism nautic ,,Delta” - organizează prima coborâre/prospectare pe ape repezi, pe râul Mureş 
• - 1976 – înfiinţează clubul de turism din cadrul Corpului de Îndrumare şi Control, devenit din 1986 (dupa decesul lui Gioni Baboş) până în 1990 ,,Clubul de Turism Montan CARPATUR”, când s-a înregistrat ca persoană juridică – ONG nonprofit, sub denumirea actuală ,,Asociaţia Română de Turism GIONI BABOŞ” organizează prima acţiune de amenajare a unui traseu turistic tradiţional, traseul ,,La Podeţe” între Staţiunea Tineretului Pârâul Rece – Cabana Diham, spre Mălăieşti. 
• - 1978, organizarea în Poiana Braşov a primelor ,,Serbări ale Zăpezii”. 
• - 1979 – organizează şi conduce ,,Ştafeta Carpaţilor” – prima acţiune de anvergură desfăşurată pe lanţul Carpaţilor Româneşti, pe parcursul a 50 de zile de-a lungul a peste 1500 km, cu o participare numeroasă a mai multor cluburi de turism din toată ţara, ghizi şi iubitori ai muntelui, având ca scop evidenţierea patrimoniului turistic montan românesc, mai puţin sau deloc cunoscut, acţiune de mare impact. 
• - 1972-1986, împreună cu membrii Corpului de Îndrumare şi Control, asigură în calitate de Instructori de Turism, desfăşurarea tuturor şcolilor de Ghizi, la nivel de Bucureşti şi la nivel naţional, continuată până prin 1992 de către foştii colegi şi colaboratori. În semn de omagiu, în octombrie 1987, lângă Cabana Padina, din munţii Bucegi, toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit, colegi, prieteni, colaboratori, au participat la ridicarea unui monument ,,Memorial Gioni Baboş”....,,pentru cel ce muntele a iubit”.! 

Fotografie cu Gioni Baboș

   În câteva cuvinte, viaţa, persoana şi personalitatea celui ce a fost omul şi profesionistul Gioni Baboş, se poate rezuma astfel: deschis, loial, cinstit, dârz, curajos, inventiv, exuberant .....şi-a trăit intens fiecare clipă a vieţii şi a murit acolo unde şi-a dorit....,,la Padina, în munţi”. O voce peste ani ...... Buna seara Gioni ! Ne-am adunat cu toţii pentru ....a ne apropia de tine ....prin simţire. Voi stinge lumina ! Astfel, mintea noastră va pătrunde prin bezna timpului mai uşor şi vei apărea în faţa ochilor noştri aşa cum te-am văzut fiecare sau cum , poate, n-i te închipuim. Iar cei care nu te-au întâlnit sau cunoscut, să încerce să te închipuie : nu foarte înalt, subţire, mereu îngrijit; mâini cu degete lungi, dând senzaţia unei ordini interioare clare; faţa albă – nu rotundă – te atrăgea prin marea mobilitate a expresiei, pomeţii puţin proeminenţi iar ochii căprui, foarte vii, erau uneori diabolici şi sadici, alteori plini de tandreţe şi calzi. Fruntea nu înaltă, iar părul drept şi moale ....... Martie 1971 ...... Noaptea era îngreunată de ceaţă şi viscol. O voce sună în mintea mea:.....,, mergi în spatele lui şi nu-i pierzi din priviri picioarele. Altfel te poţi rătăci.” Am străbătut drumul de la Cota 2000 la Babele urmărindu-te şi rămânând, din ce în ce mai surprins, de ştiinţa mersului pe munte. Descopeream ce înseamnă să ştii să te orientezi fără să vezi la mai mult de câţiva metri. Erai calm – auzeam frânturi dintr-o melodie fredonată – şi mergeai cu paşi rari. Răspândeai multă linişte în jurul tău .... Deschideai drum pentru mai mult de 70 – 80 de oameni, din care, marea majoritate era pentru prima oară pe munte , şi iarna. Nu se simţea în atitudinea ta vreun element de stress, din contră ! Siguranţa îmbinată cu calmul şi cu plăcerea mersului pe munte, parcă lucrai precum un alchimist sau mai degrabă ca un vrăjitor: preparai o licoare, ce odată băută îţi dădea putere şi curaj..... Când am ajuns la Babele, ai aruncat o privire plină de-nţeles grupului. Era câte puţin din toate: ironie şi seriozitate, prietenie şi veselie, indiferenţă şi sentimentalism. Se forma un amalgam, plin de tâlc, din care fiecare putea să-şi aleagă ceea ce doreşte, ...erai tare expresiv ! Atunci am observat ticurile tale !..... Se schimbau în timp, dar mereu exista ,,ceva” care-ţi aparţinea. Ele – ticurile – nu numai verbale, vorba repezită, mişcările rapide erau de multe ori ,,împrumutate” de o parte a celor din jurul tău, în dorinţa de a se confunda măcar parţial cu tine. Ştiai să te faci respectat şi iubit dar şi urât. Puteai să impui distanţă dintr-o privire, o întrebare, un gest. În câteva secunde pierdeai un prieten, un admirator, fără să se ştie dacă acest lucru te afectează sau nu. Ce mulţumit erai după o discuţie în contradictoriu ... când ţi se dădea dreptate.!
   Victoria se putea citi nu numai în cuvintele pline de ironie şi autoironie ci mai ales de pe faţa ta. Era unul din momentele în care realizan cât eşti de actor: satisfacţia victoriei, superioritate – ştiai ca ai dreptate; înţelegere pentru eroarea celuilalt – era normal să greşească !, conştiinţa propriei cunoaşteri........ Te-am admirat pentru modul în care reuşeai să ieşi din tot felul de situaţii delicate – elegant sau mai puţin elegant – pentru faptul că te gândeai la cei din jurul tău şi la cei dragi lor. Ştiai să domoleşti spiritele încinse cu un efort minim, râzând de tot ceea ce se petrecea în jurul tău. Păreai un uriaşcare priveşte un Gulliver rătăcit pe meleagurile lui, un uriaş care oricând îl putea lua pe Gulliver şi să-l depună acolo unde trebuie, când şi cum trebuie. M-ai fascinat prin puterea de a-ţi face prieteni – mai mult sau mai puţin adevăraţi – prin atracţia pe care o exercitai asupra oamenilor. Limbajul, gesturile – uneori obscene, alteori sarcastice – înfăţişarea, formau un tot care înlătura orice împotrivire. Erai ca un dresor cu mână sigură, chiar şi atunci când lăsa impresia că nu mai este stăpân pe situaţie. Ştiai că îi poţi ţine pe oameni la respect prin ceea ce erai dar şi prin ceea ce nu se ştia că eşti. M-am întâlnit cu oameni care spuneau pe un ton cofindenţial: ,,Ştii, mie mi-a spus Gioni să mă fac ghid”. M-am întrebat, la câte persoane ai repetat acelaşi lucru, creându-le posibilitatea unui statut aparte în lumea celor care merg pe munte. O apreciere a ta – sau din contră – o recomandare cântărea greu, etichetându-l pe respectivul, în ovhii multora şi pentru mult timp. IMPRESIONAI prin bagajul de informaţii – bagaj care se-mbogăţea zilnic – pe care-l deţineai şi pentru îndemânarea de care dădeai dovadă când îl foloseai. Ştiai să ,,furi”, să alegi ceea ce este bine fără să fii ezitant. Te-am văzut de nenumărate ori reparând sau încercând să repari tot felul de obiecte. Creai senzaţia unui moment de recreere, de amuzament. Scopul principal nu era reparatul, ci exerciţiul, fizic şi mental. Mulţi ar fi vrut, la fel ca tine, să adune atâtea contradicţii cum ai adunat tu, să coboare şi să se ridice, să se-ncrânceneze sau să erupă. Uneori, aş fi vrut să am puterea ta la petreceri, să produc veselia, să glumesc şi să dansez, să beau şi să povestesc atât de intens încât să-i fac să trăiască vorba mea, pe toţi cei prezenţi. Am vrea să fim siguri pe noi aşa cum erai tu, şi atunci când ezităm, să nu veden decât noi, să nu ne afle nimeni. Am vrea să călătorim aşa cum ai călătorit tu şi să avem ochi pentru tot ceea ce ne-nconjoară, începând cu lucrurile mărunte şi terminând cu cele majore. Îmi aduc aminte ....ce mult iubeai pianul lui Ceaikovski, muzica lui Wagner şi orga lui Bach. Ce ochi – strălucitori şi-ndepărtaţi – aveai atunci când ai pomenit de Paris, de Notre Dame şi de concertul de orgă ascultat acolo. M-am gândit de ce-l iubeai pe Ceaikovski ?. Pentru că pianul lui poate să pătrundă-n suflet aşa cum ştiai doar tu ştiai să o faci. De ce Wagner ?, Pentru că vorbe şi gesturi ale tale au fost de multe ori greu de pătruns, aşternând umbre între tine şi o parte a celor din jur. Ce ţi-a oferit orga ?. Puterea de a te lăsa descoperit în momente surprinzătoare şi-n faţa unor oameni necunoscuţi până-n clipa respectivă. Faptul că, din ceea ce ai citit tu Jules Verne a fost aproape de sufletul tău nu mă surprinde. Imaginaţia debordantă, lipsa oricăror bariere – spaţiu, timp, sociale – suprapunerea irealului peste real se puteau întâlni şi la tine .... În mod sigur, ai avut şi un punct slab : Andreea . Indiferent de cât erai de supărat, de tonul folosit într-o discuţie, când pronunţam numale fiicei tale, o umbră trecea peste faţa ta, dezvăluind fericirea care pătrundea în suflet odată cu numele ei...... Martie 1986 ...... Aceeaşi voce, care, cu 15 ani mai devreme deschidea un capitol ....acum îl încheia : ...... Octavian,....Gioni ....a murit ! ............ A doua zi, în drum spre tine, încercam să-mi închipui figura ta, .....lipsită tocmai de ceea ce era unic: ....PRIVIREA. Încercam să-nţeleg, de ce, ....soarta a vrut să oprească drumul tău prin viaţă tocmai ...în mijlocul munţilor, ....la o cabană !? Dar legătura era evidentă. Tu , care ai făcut atâtea pentru munte şi pentru cei ce-l iubesc, nu puteai muri decât în braţele lui, în mijlocul celor care au avut şi ...au nevoie de tine. Ai lăsat un gol, dar cât de mare este acest gol, ... nici astăzi, poate, nu ne dăm seama. !

Octavian Arsene